La jurnalul lui Vladimir ne-am scărpinat mult în cap. Am trecut prin multe variante de paginare, pe care n-am să le enumăr aici, și n-am fost mulțumiți de mai nimic. Rând pe rând, toate ideile noastre s-au dus la gunoi, până într-un final, când am ajuns obosiți la concluzia că sigurul mod în care o putem scoate la capăt este să lucrăm cu un ilustrator. Știu, probabil vă întrebați ce s-a întâmplat cu fotografiile mele, de ce nu le-am folosit pe alea? Și eu m-am întrebat, însă nu foarte mult. Am ales să nu facem asta din simplul motiv că am considerat nepotrivit să ilustrăm jurnalul unui copil cu niște fotografii ale unui adult. Adultu’ să-și vadă el de jurnalul lui și să ne mai scutească. Și bine-am făcut.